Vrancea: Amendă de 10.000 de lei pentru medicul curant în cazul femeii cu COVID-19 plimbată între spitale

Vrancea: Amendă de 10.000 de lei pentru medicul curant în cazul femeii cu COVID-19 plimbată între spitale

Medicul curant din secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) ‘Sf. Pantelimon’ Focşani a fost sancţionat cu 10.000 de lei în cazul femeii de 64 de ani care a decedat în unitatea medicală după ce a fost transportată cu ambulanţa de mai multe ori între două spitale, din cauza unor teste COVID-19.

Primele rezultate ale anchetei desfăşurate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea au fost date publicităţii de prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici.

‘DSP Vrancea a finalizat verificările efectuate în ceea ce priveşte cazul pacientei transportate succesiv între SJU Focşani şi Spitalul Municipal Adjud. Pacienta s-a prezentat pe 3 mai la Spitalul Municipal Adjud în vederea internării în secţia de recuperare, conform unei programări prealabile. Conform procedurii, aici a fost testată pentru infecţia SARS-CoV-2, iar rezultatul a fost pozitiv, motiv pentru care a fost trimisă cu bilet de trimitere la Spitalul Judeţean Focşani, având în vedere şi multiplele comorbidităţi. Ulterior, la Spitalul Judeţean a fost testată şi consultată în aceeaşi zi, însă consultul clinic nu a evidenţiat semne şi simptome pentru infecţia COVID-19, astfel că a fost retrimisă în vederea internării la Adjud. La Spitalul Adjud a fost retestată, iar rezultatul a fost din nou pozitiv, motiv pentru care a fost internată în Secţia de infecţioase a SJU Focşani, cu diagnosticul de ‘infecţie COVID-19 formă medie/ uşoară’, rezultatul testării RT-PCR pozitiv fii
nd eliberat în data de 4 mai. În aceeaşi zi au continuat investigaţiile medicale, rezultatul CT evidenţiind absenţa imaginilor sugestive de afectare pulmonară. Pacienta a decedat în data de 7 mai, iar la solicitarea familiei va fi efectuată necropsia, urmând a fi stabilite cauzele decesului’, a declarat Nicuşor Halici.

Acesta a transmis condoleanţe familiei şi a dat asigurări că vor fi făcute toate demersurile necesare pentru a face lumină în acest caz.

Potrivit DSP Vrancea, medicul curant a fost sancţionat cu amendă contravenţională de 10.000 de lei.

‘Faţă de cele constatate a fost aplicată amendă contravenţională, în valoare de 10.000 lei, medicului curant al secţiei de Boli Infecţioase, conform prevederilor art. 30, lit. o, HG 857/2011, pentru nerespectarea procedurilor în privinţa actului medical acordat pacienţilor cu COVID-19, prevăzute de OMS nr. 1513/2020, cu modificările şi completările ulterioare’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea, Silviu Stancu.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea a întocmit un dosar penal în acest caz după ce familia a depus plângere.

‘Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Vrancea efectuează cercetări într-un dosar penal privind moartea suspectă a unei femei în vârsta de 64 ani, în cadrul unei unităţi medicale. Sesizarea a fost înregistrată la data de 9 mai’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache.

Săptămâna trecută, o femeie de 64 de ani a fost transportată cu ambulanţa de mai multe ori între Spitalul Municipal Adjud, unde testarea rapidă pentru COVID-19 a ieşit de două ori pozitivă şi SJU Focşani, unde rezultatul testelor rapide a fost negativ, în cele din urmă fiind internată în secţia de Boli Infecţioase a SJU Focşani, în aşteptarea testului RT-PCR, care a confirmat faptul că pacienta avea COVID-19. Femeia, care suferea de obezitate morbidă, diabet şi insuficienţă cardiacă şi suferise în luna martie o intervenţie chirurgicală la şold, ar fi fost asimptomatică, fapt pentru care spitalul judeţean a dispus autopsia pentru stabilirea cauzelor care au dus la decesul acesteia.

De asemenea, la spitalul judeţean este în curs o anchetă administrativă care urmează să stabilească responsabilităţile, iar în funcţie de rezultatul acestei anchete se va stabili dacă vor fi sesizate Consiliul de etică şi Colegiul Medicilor.

(AGERPRES/Foto radioiasi.ro)

Read More

Lasă un răspuns