Ministerul Sănătăţii: 330 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

Ministerul Sănătăţii: 330 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

330 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 260 mai puţine faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 11.400 de teste, a informat, duminică, Ministerul Sănătăţii.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.708 teste RT-PCR (1.315 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.393 la cerere) şi 7.697 teste rapide antigenice.

Conform Ministerului Sănătăţii, 31 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

În total, până duminică, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.899.178 cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Distinct de cazurile noi, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 21 de persoane au fost reconfirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.022.231 teste RT-PCR şi 9.816.465 teste rapide antigenice. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Read More

Lasă un răspuns