Managerul Spitalului Victor Babeș: Jumătate din pacienții COVID internați sunt infectați cu Omicron

Managerul Spitalului Victor Babeș: Jumătate din pacienții COVID internați sunt infectați cu Omicron

Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din București a atras atenția că încep să apară tot mai multe cazuri de infectare cu varianta Omicron și a precizat că, deocamdată, majoritatea manifestărilor sunt forme simple, necomplicate, „dar încep să apară şi celelalte uşor-uşor”, potrivit News.ro.

„Am avut internaţi pacienţi, deocamdată sunt mai mulţi dintre cei care au venit din străinătate, deci cazuri de import, dar încep să apară şi cazurile locale şi la acest moment mai mult de jumătate din tulpinile celor internaţi sunt Omicron. Deocamdată, sunt doar câteva zeci de pacienţi internaţi şi din aceştia încep să apară din ce în ce mai mulţi, dincolo de majoritate, cu suspiciune de Omicron”, a spus medicul Florescu pentru News.ro.

Medicul a adăugat că personalul medical are posibilitatea de a face „un screening de variante în laboratorul nostru care ne indică ce este Omicron şi ce nu, cu mare probabilitate, noi rezultatul cert îl avem după secvenţiere, după o perioadă de nişte zile, poate chiar o săptămână-două după care obţinem confirmarea sau nu, dar în cea mai mare parte se confirmă”.

Medicul a vorbit și despre simptomele pacienților internați și a precizat că, pentru moment, nu e „mare lucru diferit față de Delta”.

„Ca și manifestări simple de boală deocamdată majoritatea sunt forme simple, necomplicate, dar încep să apară şi celelalte uşor, uşor. Nu e mare lucru diferit faţă de Delta, cel puţin deocamdată, doar faptul că mulţi sunt dintre cei care au fost vaccinaţi, vorbesc de călători, aceştia aveau obligativitatea de vaccinare şi au venit cu manifestări de infecţie de tract respirator superior, cu tuse, cu rinoree şi mai puţin cu alte manifestări severe, ca o rinită, ca o rino-faringită clasică deocamdată, repet, la cei care sunt vaccinaţi, cei care călătoresc”, a mai spus medicul Florescu.

Simin Aysel Florescu a mai atras atenția că rămâne de văzut cum se va manifesta Omicron la populaţia nevaccinată.

„La cei nevaccinaţi deocamdată nu avem o certitudine că formele grave sunt date de Omicron, urmează să vedem, sunt trimise la secvenţiere în mare parte, mai sunt forme grave care au venit, care au ajuns în terapie, încă nu ştim sigur dacă este Omicron”, a mai spus medicul.

Read More

Lasă un răspuns