CNCAV, după autorizarea vaccinului anti-COVID pentru copiii de 5-11 ani: În perioada următoare vor fi organizate evenimente de informare

CNCAV, după autorizarea vaccinului anti-COVID pentru copiii de 5-11 ani: În perioada următoare vor fi organizate evenimente de informare

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis joi, după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente a recomandat administrarea serului Pfizer pentru copiii cu vârste între 5 şi 11 ani, că va anunţa în timp util asupra datei la care acest proces va debuta în România, informează Agerpres.

CNCAV precizează că în perioada următoare vor fi organizate evenimente de informare care să ofere răspunsurile necesare la principalele preocupări şi întrebări primite.

Marţi, 23 noiembrie, Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, anunţa că au început deja pregătirile logistice pentru administrarea vaccinului la această grupă de vârstă și optimizarea platformei de programare. Potrivit acestuia, până acum au fost identificate 45 de cabinete în unități sanitare și alte 135 de cabinete în centre de vaccinare unde se va putea face vaccinarea copiilor.

„CNCAV manifestă preocupare pentru pregătirea cabinetelor de vaccinare, optimizarea platformei de programare şi a Registrului Electronic Naţional de Vaccinare (RENV). Totodată, vor fi elaborate procedurile şi instrucţiunile necesare, astfel încât procesul de vaccinare în rândul celor mici să se deruleze într-un mediu favorabil şi sigur”, a transmis comitetul.

„În cazul vaccinării cu Comirnaty, beneficiile depăşesc riscurile, mai ales la copiii cu comorbidităţi care ar putea dezvolta forme severe de boală”, se arată în analiza efectuată de Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman al EMA, citată în comunicatul CNCAV.

CNCAV precizează că, la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, doza de Comirnaty va fi mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 micrograme, comparativ cu 30 micrograme).

„Potrivit CHMP, vaccinul pentru copii ar putea fi disponibil după data de 20 decembrie a.c. Ca şi în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile”, se arată în comunicatul CNCAV.

De asemenea, studiul realizat la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani a arătat că răspunsul imun la Comirnaty administrat la o doză mai mică (10 micrograme) a fost comparabil cu cel observat la doza mai mare (30 micrograme) administrată celor peste 16 ani (măsurat prin nivelul de anticorpi împotriva SARS-CoV-2), transmite CNCAV, care citează CHMP.

Eficienţă de peste 90%

Eficacitatea Comirnaty a fost calculată la aproape 2.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, care nu prezentau semne de infecţie anterioară, arată CNCAV.

„Aceşti copii au primit fie vaccinul, fie placebo. Din cei 1.305 copii care au primit vaccin, trei au dezvoltat COVID-19, comparativ cu 16 din cei 663 de copii care au primit placebo. Aceasta înseamnă că, în acest studiu, vaccinul a avut eficienţă de 90,7% în prevenirea COVID-19″, notează CNCAV.

„Siguranţa şi eficacitatea vaccinului, atât la copii, cât şi la adulţi, vor continua să fie monitorizate îndeaproape, vaccinul fiind utilizat în campaniile de vaccinare din statele membre UE, prin sistemul de farmacovigilenţă al UE şi prin studiile în curs şi suplimentare efectuate de compania producătoare şi de autorităţile europene”, mai transmite CNCAV.

Read More

Lasă un răspuns