Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor recomandă vaccinarea cu doza booster a tuturor adulților

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor recomandă vaccinarea cu doza booster a tuturor adulților

Șefa Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), Andrea Ammon, a recomandat, miercuri, vaccinarea anti-COVID cu doza trei a tuturor persoanelor adulte. Până acum, recomandarea ECDC era ca doa booster să fie administrată celor cu probleme de imunitate și vârstnicilor, relatează Reuters și AFP, potrivit Agerpres.

Declarația vine în contextul în care multe țări din Europa se confruntă cu o creștere accelerată a numărului de infectări cu coronavirus.

„Dozele booster ar trebui avute în vedere pentru toţi indivizii adulţi, cu prioritate pentru persoanele cu vârste de peste 40 de ani”, a declarat Andrea Ammon, adăugând că adiministrarea dozei trei „ar putea să reducă transmiterea virală în populaţia generală şi să prevină spitalizări şi decese suplimentare”.

Directoarea ECDC a mai precizat că doza suplimentară ar trebui să fie administrată la cel puțin șase luni de la îndeplinirea schemei complete de imunizare.

Dovezi disponibile spre consultare care au fost obţinute din Israel şi Marea Britanie arată o creştere semnificativă a protecţiei împotriva riscului de infectare şi a formelor severe de COVID-19 după administrarea unei doze booster în toate grupurile de vârstă, pe termen scurt.

Raport ECDC:

Totodată, reprezentanta ECDC a subliniat importanța creșterii ratelor de imunizare în țările UE, avertizând cu privire la riscul creșterii numărului de spitalizări și decese în lunile următoare, dacă recomandările specialiștilor nu sunt urmate.

Rata se vaccinare anti-COVID din Uniunea Europeană este de 67,7%, existând decalaje majore între țări. De exemplu, în Portugalia 86,7% din populație este imunizată, în timp ce doar 24,2% dintre bulgari au fost vaccinați până acum.

În acest context, Andrea Ammon spune că „trebuie să ne concentrăm de urgenţă pentru a acoperi acest deficit de imunitate, să propunem doze booster pentru toţi adulţii şi să reintroducem măsuri non-farmaceutice”.

Noul punct de vedere exprimat de organismul european vine în contextul în care biroul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a avertizat, marți, că dacă se va menține actualul ritm al infectărilor, aproape 700.000 de persoane îşi vor pierde viaţa din cauza COVID-19 până în martie anul viitor în zona pe care o gestionează și care cuprinse 50 de ţări din Europa şi Asia Centrală.

Recomandările formulate de ECDC nu sunt obligatorii pentru statele UE.

Read More

Lasă un răspuns