​EXCLUSIV Este sau nu oxigenul “tehnic” – soluția găsită de autorități în timpul crizei de oxigen din valul 4 – autorizat ca tratament care poate fi administrat pacienților?

​Vârful valului 4 al pandemiei de COVID-19 nu a însemnat doar criză de paturi ATI și de medicamente, ci și de oxigen medicinal, administrat pacienților în stare gravă. La începutul lunii noiembrie, problema era recunoscută inclusiv de autorități, prin vocea premierului Florin Cîțu și a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, care au organizat inclusiv o întâlnire cu firmele care livrează oxigen. Soluția găsită de autorități la acel moment, folosirea oxigenului “tehnic” – în fapt oxigen cu o concentrație de 90-96%, produs în concentratoare de oxigen – strict în situațiile în care oxigenul medicinal (concentrație de minimum 99,5%) nu este disponibil, este una cu dus și întors: contestată de mulți medici și, potrivit unui răspuns oficial al Agenției Naționale a Medicamentului pentru HotNews.ro, în afara condițiilor legale pentru a fi omologat ca medicament de uz uman.
Read More

Lasă un răspuns