Aproximativ 700.000 de decese COVID până în martie 2022, în Europa! Cine face TERIBILELE previziuni

Aproximativ 700.000 de decese COVID până în martie 2022, în Europa! Cine face TERIBILELE previziuni

Prognozele OMS arată că 25 de ţări din regiunea europeană – care include 53 de state din acest continent şi din Asia Centrală – riscă să fie afectate de o criză a paturilor în spitale, în timp ce alte 49 vor fi supuse unei presiuni ridicate sau extreme la secţiile ATI, până în martie 2022, relatează Agerpres.”Pentru a trăi cu acest virus şi pentru a ne continua viaţa de zi cu zi, avem nevoie de o abordare care să meargă dincolo de vaccin. Acest lucru înseamnă să primim dozele standard şi un rapel dacă ne este oferit, dar şi să încorporăm măsuri preventive în rutina noastră”, a declarat directorul OMS-Europa, Hans Kluge, într-un comunicat de presă.Printre aceste măsuri se numără, potrivit oficialului european, purtarea măştilor acasă, igiena mâinilor, ventilarea spaţiilor, păstrarea distanţei sau tusea în pliul cotului, ceea ce ar ajuta la “evitarea tragediilor şi pierderilor inutile de vieţi omeneşti”, precum şi la limitarea perturbărilor sociale.OMS a recomandat, de asemenea, măsuri de sănătate publică, precum impunerea certificatului verde, izolarea celor care prezintă simptome de COVID-19, testarea, depistarea şi carantina.În prezent, regiunea europeană se află sub o puternică influenţă a pandemiei de coronavirus. Săptămâna trecută s-a dublat numărul deceselor zilnice până la 4.200 şi au fost depăşite cele 1,5 de milioane de decese de la debutul acestei pandemii, care vor putea ajunge până la 2,2 milioane în primăvara anului viitorul, conform prognozelor actuale.Din datele specialiștilor, transmiterea rapidă a virusului este favorizată de trei factori: predominanţa variantei Delta, ridicarea restricţiilor, scăderea temperaturilor şi reuniunile în interior, precum şi numărul mare de persoane nevaccinate.Acesta din urmă este, de altfel, şi motivul pentru care OMS a reamintit că vaccinurile sunt “vitale” pentru a preveni cazurile severe şi decesele şi că ratele de imunizare trebuie să crească, deoarece există dovezi care sugerează că protecţia pe care o oferă este în scădere, mai arată sursa citată.

Read More

Lasă un răspuns