Barurile, cluburile şi discotecile din municipiul Constanţa vor fi închise, după ce incidenţa cazurilor de COVID a ajuns la 9,62

Barurile, cluburile şi discotecile din municipiul Constanţa vor fi închise, după ce incidenţa cazurilor de COVID a ajuns la 9,62

Întrunit joi, 14 octombrie, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Constanța a impus noi măsuri de restricție, după ce incidența cazurilor de coronvirus a crescut alarmant. Astfel, barurile, cluburile și discotecile se vor închide, informează agenția News.ro.

„În municipiul Constanţa, incidenţa cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus este în creştere, motiv pentru care Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa s-a întrunit astăzi pentru a decide ce măsuri se vor impune a fi respectate în perioada următoare”, a transmis Primăria Constanţa.

Conform sursei citate, CLSU a decis să completeze hotărârea din 10 octombrie, introducând un articol care se referă la activitatea cu publicul a operatorilor economici.

Decizia se bazează pe anexa 3, articolul 6, punctul 11 din HG 1090/2021. Acesta prevede că: „activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 05:00-02:00 în judeţele/ localităţile unde incidenţa cumulată Ia 14 zile este mai mare de 2/ 1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Activităţile  sunt  interzise la  nivelul judeţelor/ localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori“.

Incidenţa în municipiul Constanţa, calculată pe ultimele două săptămâni, este de 9,62 de cazuri la mia de locuitori.

Măsura nu se aplică în cazul restaurantelor și sălilor de jocuri de noroc.

Foto: Facebook Primăria Constanța

Read More

Lasă un răspuns