Ungaria anunță că va prelua din România 50 de pacienți cu COVID-19 care au nevoie de spitalizare la ATI

Ungaria anunță că va prelua din România 50 de pacienți cu COVID-19 care au nevoie de spitalizare la ATI

Cele 50 de persoane infectate cu COVID și în state gravă vor fi tratate la două spitale din Ungaria, urmând că în următoarele zile să fie puse la punct detaliile logistice, a anunțat ministrul ungari de Externe, Peter Szijjiarto, citat de Agerpres. Oficialii români nu au făcut încă nicio declarație pe această temă.

Anunțul de la Budapesta vine în ziua în care România a atins un nou nivel fără precedent al pacienților internați la terapie intesivă: 1.676. Totodată, în țara noastră nu mai există niciun pat liber la ATI, pentru a doua zi consecuvită.

Ungaria a anunțat încă de săptămâna trecută că a înaintat autorităților române o scrisoare oficială prin care își exprimă disponibilitatea de a ajuta în tratarea pacienților infectați cu coronavirus. Tot săptămâna trecută, autoritățile au anunțat că se gândesc să transfere bolnavi în străinătate.

„Luăm în calcul tranferul bolnavilor în străinătate, dar trebuie să fie o excepţie şi am discutat cu domnul Cseke (n.r.- ministrul interimar al Sănătății) să facem acest lucru pentru judeţele din zona de nord, limitrofe cu Ungaria”, a declarat Lucian Bode, citat de news.ro.

Ajutorul oferit de Ungaria nu este singurul primit de la țările UE, după ce România a activat, la începutul lunii octombrie, Mecanismul de Protecție Civilă al UE. Italia a trimis doze de anticorpi monoclonali, folosite în tratamentul COVID, iar Polonia și Olanda au trimis 250 de concentratoare de oxigen.

Read More

Lasă un răspuns