Ioana Mihăilă își asumă, parțial, vina pentru dezastrul COVID, dar îl trage după ea pe Florin Cîțu

Ioana Mihăilă își asumă, parțial, vina pentru dezastrul COVID, dar îl trage după ea pe Florin Cîțu

“Cea mai bună pregătire pentru cel de-al 4-lea val ar fi fost o campanie de vaccinare eficientă, ” a declarat Mihăilă pentru Politico.eu, unul dintre cele mai influente portaluri de analize politice din lume. Deși recunoaște că aprovizionarea cu vaccin a fost bine manageriată, Mihăilă a afirmat că scepticismul populației a anihilat parțial acest efort, dar guvernul Cîțu și ea însăși, ca ministru, “s-au grăbit să relaxeze comunicarea legată de necesitatea vaccinări”.

“Toată vara a fost RISIPITĂ,” a declarat și Răzvan Cherecheș, director executiv al Centrului de Politici de Sănătate de la Universitatea Babeș-Bolyai. “Guvernul nu s-a pregătit pentru al 4-lea val, a crezut că va fi unul minimal.”

Declarația fostului ministru al Sănătății din România nu diferă mult de cele ale oficialilor altor state din zonă. De altfel, analiza realizată de Politico.eu susține că pentru întreaga Europă Centrală și de Est a fost o vară pierdută, iar statele respective plătesc acum prețul slabei vaccinări, dublată de hiper-relaxarea măsurilor de prevenire a răspândirii.

În timp ce Europa de Vest sărbătorește rezultatele unei campanii de vaccinare de succes, o imagine complet diferită vine din Europa Centrală și de Est, pe măsură ce un val de contaminări și decese COVID amenință să sufoce sisteme de sănătate și așa suprasolicitate, scrie Politico.eu.

“O vară cu vaccinare la ralanti, relaxarea tuturor restricțiilor și, în unele dintre ele, turbulențele politice au creat o furtună perfectă pentru varianta extrem de virulentă Delta. În plus, față de valurile precedente, n-a mai fost apetit pentru alte restricții, iar rezultatul în face pe unii experți să se teamă de un scenariu de tip Lombardia (regiunea italiană lovită de un val nimicitor de infectări și decese în primul val al pandemiei COVID; în martie 2020, când nu exista posibilitatea imunizării prin vaccinare – N.R.).”

Read More

Lasă un răspuns