”Degetele Covid”, complicație rară apărută după infecția cu Sars-Cov-2 – Oamenii de știință au descoperit cauza

”Degetele Covid”, complicație rară apărută după infecția cu Sars-Cov-2 – Oamenii de știință au descoperit cauza

Cum se manifestă afecțiunea

Unii pacienți dezvoltă leziuni asemănătoare degerăturilor în general la degetele de la picioare, dar și la mâini în cazuri mai rare.Potrivit medicilor, afecțiunea poate apărea la orice vârstă, mai ales la copii și adolescenți. În majoritatea cazurilor, erupția cutanată nu provoacă dureri. Au fost însă și pacienți care au prezentat mâncărimi, umflături dureroase sau veziculele care se pot infecta.

De multe ori, această afecțiune a apărut în absența simptomelor cunoscute, precum tusea persistentă, febra și pierderea gustului și mirosului, și se poate manifesta mai multe luni.

Complicația apare foarte rar la persoanele care s-au vaccinat sau au trecut ptin boală.

Rezultatul cercetării oamenilor de știință

Oamenii de știință au analizat probele de sânge și de piele pentru a stabili cum acționează sistemul imunitar. Cercetătorii au analizat situația 50 de persoane care aveau afecțiunea respectivă în primăvara anului 2020 și a altor 13 cu leziuni similare, care nu erau legate de Covid-19, deoarece acestea au apărut cu mult înainte de începerea pandemiei.

Concluziile arată că două părți ale sistemului imunitar au legătură cu respectiva complicație, fiind vorba despre mecanisme pe care organismul le folosește pentru a combate coronavirusul.Una este o proteină antivirală, numită interferon de tip 1, iar cealaltă este un tip de anticorp care atacă în mod greșit celulele și țesuturile organismului, nu doar virusul.

Oamenii de știință de la Universitatea din Paris notează că sunt implicate și celule care acoperă vasele mici de sânge. care alimentează zonele afectate.

Dr. Veronique Bataille, consultant dermatolog și purtător de cuvânt al British Skin Foundation, a explicat că ”degetele Covid” au fost identificate mai des la începutul pandemiei. O posibilă explicație ar putea fi faptul că mulți oameni s-au vaccinat sau au dobândit imunitata după ce au trecut prin boală.

Read More

Lasă un răspuns