Șase pacienţi infectați cu COVID și în stare gravă, transferați de la Bucureşti la Târgu Mureş cu o aeronavă Spartan

Șase pacienţi infectați cu COVID și în stare gravă, transferați de la Bucureşti la Târgu Mureş cu o aeronavă Spartan

O aeronavă Spartan a Forţelor Aeriene Române, destinată pentru misiuni medicale, transportă marţi seară şase bolnavi de COVID aflaţi în stare gravă, de la spitale din Bucureşti la Târgu Mureş, a informat Ministerul Apărării Naţionale, citat de Agerpres.

Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 21:00.

MApN transmite că echipa medicală care va monitoriza pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD şi o echipă medicală a Bazei 90 Transport Aerian”.

”Transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov”, precizează MApN, într-un comunicat.

România a înregistrat marți cel mai negru bilanț al pandemiei: 15.037 de noi infectări și 252 de decese. Mai mult, tot în ziua în care a fost atins un nivel fără precedent de infectări, dar și de decese, România a rămas fără locuri libere în secțiile ATI.

Cât despre situația epidemiologică din București, incidența cazurilor COVID-19 la mia de locuitori a continuat să crească atingând un nou nivel fără precedent. Marți, rata de infectare anunțată de Direcția de Sănătate Publică București a ajuns la 10,31, în creștere față de 9,64, cât era cu o zi în urmă.

Read More

Lasă un răspuns