Tânărul antivaccinist, internat la ATI Timișoara, a MURIT după ce a fost externat pe semnătură. Apelul medicilor către coronasceptici

Tânărul antivaccinist, internat la ATI Timișoara, a MURIT după ce a fost externat pe semnătură. Apelul medicilor către coronasceptici

Tânărul a insistat să fie externat în ciuda apelurilor medicilor de a rămâne sub supraveghere în spital.Aceștia i-au cerut că măcar să nu plece din Timișoara, pentru a putea ajunge mai repede la spital dacă starea de sănătate i se agravează. Bărbatul a plecat însă într-o localitate aflată la 60 de kilometri de oraș, unde i s-a făcut rău.

”Ignorând în totalitate sfaturile medicale ale colegilor de pe ATI și ale colegilor de pe secția de Boli Infecțioase, a părăsit, ieri după-amiază spre seară, incinta unității noastre, spunându-ne că vă sta în Timișoara, pentru a fi aproape de spital.

Cred că rudele dumnealui l-au dus la Igris, la 60 de kilometri distanță, iar pe drum, din cauza riscului la transport, probabil a făcut o embolie pulmonară, iar medicii de pe ambulanță care a ajuns la el nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Domnul nu era într-o stare bună pentru a pleca din spital.

Pe această cale, atragem atenția și rugăm inclusiv coronascepticii să aibă încredere în cadrele medicale.Noi nu ne putem opune dorințelor pacienților, dar e important să aibă încredere în medici. De exemplu, am avut ieri un pacient cu 51% saturație de oxigen care a refuzat oxigenul în dublă sursa, punându-și în pericol starea de sănătate”, a declarat medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, pentru opiniatimisoarei.ro.

Citește și: ”Tânăr de 34 de ani, în stare gravă la ATI cu Covid-19, după ce a refuzat să se vaccineze. Motivul este INCREDIBIL”

Read More

Lasă un răspuns