Cuba devine prima țară din lume care vaccinează anti-COVID copiii care au împlinit 2 ani

Cuba devine prima țară din lume care vaccinează anti-COVID copiii care au împlinit 2 ani

Autoritățile cubaneze au afirmat că școlile vor fi redeschise treptat în luna octombrie după ce toți copiii vor fi vaccinați. Vaccinarea copiilor în vârstă de 12 ani și mai mari a început încă de vinerea trecută, după finalizarea studiilor clinice pe minori ale vaccinurilor anti-Covid dezvoltate la Havana, arată Insider, citat de HotNews.

Oficialii cubanezi speră că extinderea campaniei de vaccinare va permite copiilor să se întoarcă la școli. Încă din luna martie a anului trecut lecțiile pentru copiii cubanezi au fost difuzate de televiziunea de stat din cauza faptului că țara nu are acces universal la internet.

Alte țări au anunțat că intenționează să vaccineze copii încă de la vârste fragede, însă niciuna n-a pus în practică aceste planuri.

Cuba se confruntă cu un nou val al pandemiei după ce a reușit să aducă sub control numărul de infecții anul trecut. Din cele 690.000 de infecții cu coronavirusul contabilizate de la izbucnirea pandemiei, aproape o treime au apărut luna trecută.

Read More

Lasă un răspuns