Valul 4 Covid se apropie de cel mai pesimist scenariu al unui epidemiolog român: 8.500 de cazuri pe zi

Valul 4 Covid se apropie de cel mai pesimist scenariu al unui epidemiolog român: 8.500 de cazuri pe zi

“Săptămâna aceasta, vom depăși toate pragurile asumate de guvern (și furnizate de INSP?) pentru cel mai pesimist scenariu în valul 4-Delta”, scrie epidemiologul Octavian Jurma, pe Facebook.

Săptămâna trecută, România a depășit vârful de 1.500 de cazuri noi pe zi, iar săptămâna aceasta îl va depăși și pe cel de 2.000 de cazuri noi pe zi, spune Jurma.

“Mai grav, săptămâna aceasta vom depăși maximul prognozat de 4.000 de internări în spitale. Mult mai grav, am depășit deja pragul de 400 de internări în terapie intensivă și îl vom depăși și pe cel de 500 de internări al ATI”, adaugă acesta.

Epidemiologul folosește un tabel de predicție conform căruia evoluția valului 4 se apropie tot mai mult de scenariul său cel mai pesimist: un vârf în jurul a 8.500 de cazuri pe zi, la mijlocul lunii octombrie.

“Este foarte probabil că în luna octombrie se vor lua măsuri de limitare și mă aștept [sper] ca valorile din a doua jumătate a lunii octombrie să nu fie atinse sau să reprezinte vârful valului 4”, susține Octavian Jurma.

Read More

Lasă un răspuns