Se pregătește a 4-a doză de vaccin anti-COVID-19 după atingerea imunității de turmă – Ce țară a făcut anunțul

Se pregătește a 4-a doză de vaccin anti-COVID-19 după atingerea imunității de turmă – Ce țară a făcut anunțul

Trebuie să ne pregătim și pentru a patra doză de vaccin, pentru că virusul este aici și va continua să fie aici”, a declarat Salman Zarka, fără a preciza când ar putea începe administrarea, potrivit Times of Israel.

Următoarea doză de rapel poate fi modificată pentru a proteja mai bine împotriva noilor variante ale virusului SARS-CoV-2, cum ar fi tulpina Delta, ce este extrem de infecțioasă. Zarka spune că se așteaptă ca un nou vaccin adaptat pentru noile variante să fie gata la sfârșitul anului sau la începutul lu i2022.

Până acum, 2,5 milioane de israelieni au primit și a treia doză de vaccin anti-COVID-19. Asta înseamnă că două treimi din populaţia israeliană este deja vaccinată cu două doze. Oficialii din domeniul sănătăţii sunt însă îngrijorați de varianta Delta, care va crește considerabil numărul de cazuri şi de spitalizări în toamnă.

„Aşa va fi viaţa noastră de acum înainte, în valuri”, a adăugat Zarka. Oficialul crede că dozele de rapel speciale pentru noile variante ale coronavirusului ar putea fi gata până la sfârşitul anului 2021 sau începutul anului 2022. Declarația vine după ce acesta spusese că dozele de rapel ar trebui făcute o dată pe an sau la cinci-şase luni distanţă. Israelul a fost printre primele ţări care au oferit a treia doză de vaccin populaţiei.

În plus, o altă variantă mai este luată în calcul de autoritățile din Israel – imunitatea de turmă. Un procent de la care se consideră că s-a ajuns la imunitatea de turmă este cel puțin 65-70% dintre oameni în cazul COVID-19.

Oficialii Ministerului Sănătății au mai transmis că Israelul ar putea să atingă imunitatea colectivă la COVID-19 în doar două săptămâni.

Numărul mare de persoane vaccinate și al celor infectați în ultima perioadă va continua pe măsură ce Israelul marchează o lună de sărbători evreiești, astfel că  „există șanse mari ca în următoarea lună sau două, să ajungem la o situație foarte asemănătoare cu imunitatea colectivă”, notează TimesOfIsrael, citând experți din Sănătate.

Până duminică seara, în Israel au existat 84.218 cazuri active de coronavirus, cu 1.096 spitalizați, inclusiv 677 în stare gravă și 157 pe ventilatoare. Numărul celor grav bolnavi a scăzut ușor în ultima săptămână, de la un vârf de 753 în urmă cu o săptămână, duminica trecută.

Cel puțin 11 persoane au murit duminică dimineața, plus cei 27 care au murit sâmbătă și 29 vineri. Mai mult de jumătate dintre cei 122 de orameni care au murit de coronavirus în ultimele cinci zile – de la începutul lunii septembrie – nu au fost vaccinați. Dintre aceștia, 65 dintre ei erau complet nevaccinați, 42 erau vaccinați, dar nu aveau rapel, iar 15 dintre ei aveau și a treia doză.

Până duminică seara, 28% din populația totală primise deja a treia doză de rapel. Peste șase milioane – 65% din populație – au primit cel puțin o doză de vaccin.

Oficiali din Sănătate susțin că zeci de mii de israelieni se vor pozitiva COVID-19 în următoarele săptămâni și că mulți alții vor primi a treia doză de rapel din vaccin. Potrivit acestora, mai mult de 80 la sută din populație va fi relativ protejată de boală, situație similară cu cea observată la începutul lunii iunie, când noile cazuri au încetinit.

Anul trecut, Israelul a sărbătorit Roș Hașana (Rosh Hashana) sub semnul restricțiilor, însă actualul guvern nu a mai reimpus condiții COVID-19, bazându-se pe vaccinările numeroase și pe participările limitate la adunări.

Read More

Lasă un răspuns