Fotbal: Portarul Marian Aioani, indisponibil pentru partida echipei naţionale a României cu Macedonia de Nord

Fotbal: Portarul Marian Aioani, indisponibil pentru partida echipei naţionale a României cu Macedonia de Nord

Portarul Marian Aioani s-a accidentat la un antrenament în cantonamentul de la Mogoşoaia al echipei naţionale a României şi a devenit indisponibil pentru partida cu Macedonia de Nord programată, miercuri, la Skopje, în preliminariile CM 2022.

“Din păcate, din cei 26 de jucători convocaţi de Mirel Rădoi pentru acţiunea naţionalei din septembrie, doar 21 vor face deplasarea în Macedonia de Nord. După accidentările lui Tănase, Alibec şi Drăguş, fotbalişti care au părăsit cantonamentul României în aceste zile, a venit rezultatul pozitiv al lui Rotariu la testarea COVID. Astăzi, portarul Marian Aioani, convocat în premieră la nivelul primei reprezentative, părăseşte cantonamentul, nefăcând parte din lotul pentru Macedonia de Nord”, informează, luni, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.

Portarul a suferit o entorsă la glezna dreaptă, iar în urma investigaţiilor efectuate în luni dimineaţă staff-ul medical a concluzionat că acesta nu este disponibil pentru meciul de miercuri.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, miercuri, de la ora 21:45, pe Tose Proeski Arena din Skopje, selecţionata Macedoniei de Nord, într-o partidă din cadrul Grupei J a preliminariilor CM 2022. AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa foto: frf.ro  
Read More

Lasă un răspuns