Talibanii anunţă că China îşi păstrează ambasada în Afganistan şi creşte ajutorul

Talibanii anunţă că China îşi păstrează ambasada în Afganistan şi creşte ajutorul

Un purtător de cuvânt al talibanilor a indicat vineri că China a promis să menţină deschisă ambasada sa în Afganistan şi să majoreze ajutorul acordat acestei ţări devastate de decenii de conflicte, notează AFP.

Abdul Salam Hanafi, membru al biroului politic al grupării islamiste la Doha, în Qatar, “a purtat o conversaţie cu Wu Jianghao, ministru adjunct de externe al Republicii Populare Chineze”, a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt, Suhail Shaheen.

“Ministrul adjunct chinez a dat asigurări că îşi vor menţine ambasada la Kabul, adăugând că relaţiile noastre se vor extinde (…) China va continua şi va majora ajutorul său umanitar, în special pentru tratamentul COVID-19”, a adăugat el. AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Citiţi şi:

Afganistan: Marea Britanie nu îi va recunoaşte pe talibani 'într-un viitor previzibil' (Raab)

Afganistan: Talibanii nu dau “niciun semn” de schimbare, afirmă ministrul francez de externe

Germania îşi condiţionează reluarea prezenţei diplomatice la Kabul de respectarea drepturilor omului şi de securitate
Read More

Lasă un răspuns