Alte certificate COVID FALSE, după cele de la Timișoara: 275 de documente neconforme la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Alte certificate COVID FALSE, după cele de la Timișoara: 275 de documente neconforme la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu au anunțat că au identificat 275 de certificate europene COVID ce nu îndeplineau standardele de conformitate. În total au fost scanate 6.202 certificate digitale. Certificatele au fost cerute în special la evenimentele indoor, și nu și la cele desfășurate afară. Festivalul de la Sibiu a durat 10 zile, în perioada 20 – 29 august, în condiții speciale din cauza pandemiei, condiția obligatorie fiind prezentarea certificatelor COVID, care să ateste vaccinarea, prezentarea unui rezultat negativ la test COVID sau a trecerii prin boală, precum și obligativitatea purtării măștii de protecție în spaiile închise. organizatorii au pus la dispoziție și brățări in acest sens pentru a ușura triajul epidemiologic.

„În perioada 20.08.2021 – 29.08.2021 au fost scanate un număr total de 6.202 certificate (coduri QR), din care un număr total de 5.927 (95,57%) certificate valide și un număr de 275 (4,43%) coduri QR invalide (coduri QR eronate sau fără semnătură digitală valabilă). Din totalul certificatelor digitale COVID valide (5.927), a rezultat un număr de 5.849 (98,68%) de certificate tip vaccinare, 50 (0,84%) certificate de tip recuperare, 18 (0,30%) certificate de tip Test negativ PCR și 10 (0,17%) certificate de tip Test negativ rapid antigen”, a anunțat Gabriel Cârjea, director Vaccin.live, citat de organizatorii festivalului pe pagina oficială a FITS

De-a lungul celor 10 zile ale FITS, partenerul Festivalului, vaccin.live a pus la dispoziție 10 echipamente mobile de scanare a certificatelor digitale, din care trei echipamente au fost utilizate pentru trei corturi în cadrul cărora au fost eliberate brățări de acces pe toată perioada evenimentului, iar șapte echipamente au fost utilizate la evenimente individuale, indoor și outdoor, delimitate, cu acces controlat.

Cele 275 de certificate neconforme se adaugă celor 370 considerate suspecte identificate până în prezent, potrivit ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă.

Ioana Mihăilă a anunțat, luni seară, la un post TV, că în ultimele două luni, de când este valabil certificatul digital COVID, de la 1 iulie, au fost transmise deja către Poliţie peste 370 de sesizări cu privire la autenticitatea unor certificate de vaccinare. 

„De la grupul de la Institutul Naţional de Sănătate Publică ce emite certificatele COVID pe baza adeverinţelor de vaccinare s-au transmis deja către Poliţie peste 370 de sesizări cu privire la autenticitatea acestor certificate de vaccinare. Tot ce vine ca sesizare la Ministerul Sănătăţii noi transmitem fie către Parchet, fie către Poliţie. Sunt suspecte… Sunt certificate care indică suspiciuni de fraudă. De când este valabil acest certificat COVID, de la 1 iulie, s-a constituit acest grup de lucru la INSP şi de atunci se fac aceste verificări ale adeverinţelor iar în aceste aproape două luni au fost peste 370 de care am menţionat”, a declarat ministrul Ioana Mihăilă. Săptămâna trecută, medicii timișoreni anunțau că se confruntă cu acest fenoment alarmant care tinde să ia amploare. Cel care a tras semnalul de alarmă a fost managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara – Cristian Oancea. Nu a fost singurul caz de acest fel. După cazurile din județul Alba din luna iulie, la câteva zile de la oficializarea circulației în spațiul UE pe baza certificatului de vaccinare, la începutul lunii august, și la Arad a fost semnalată o astfel de situație. Un bărbat întors din străinătate a prezentat un certificat fals de vaccinare pentru a evita carantina. Poliția a deschis mai multe anchete în mai multe județe din acest motiv. Români cu certificate FALSE de vaccinare anti-COVID-19, în stare GRAVĂ la spital, în Timișoara – APELUL urgent al medicilor „Discrepanța între evoluția bolii și modul în care ei s-au declarat a fi vaccinați, chiar dacă au certificatul de vaccinare, ne-a făcut să ne punem întrebări, iar acest fenomen a apărut în mod special la persoanele vaccinate cu doza unică. Să nu fie vorba, între ghilimele, de vaccinarea la chiuvetă. Adică te duci, plătești underground cât e vaccinarea, doza se aruncă și tu obții certificatul că ești vaccinat”, a declarat Cristian Oancea. A apărut fenomenul: „vaccinarea la chiuvetă”! Medicul Cristian Oancea: „Doza se aruncă și tu obții certificatul că ești vaccinat” – ANCHETĂ

Polițiștii au deschis un dosar penal și verifică medicii de familie din Timiș pe care îi bănuiesc că ar acorda certificatele de vaccinare fără să facă și vaccinul. Dosarul a fost deschis in rem pentru fals intelectual și zădărnicirea combaterii bolilor. Medicii de familie sunt suspectați că ei declară că au vaccinat pacientul, în general cu o singură doză, deși nu s-a întâmplat așa ceva.

Read More

Lasă un răspuns