COPAC: Personalul medical trebuie să fie vaccinat în proporţie de 100%

COPAC: Personalul medical trebuie să fie vaccinat în proporţie de 100%

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) solicită Ministerului Sănătăţii să ia măsuri pentru ca persoanele care lucrează în sistem şi vin în contact cu pacienţii să fie în totalitate vaccinate.

COPAC, care îşi arată îngrijorarea în legătură cu nivelul acoperirii vaccinării în rândul profesioniştilor din sănătate, se alătură şi susţine astfel o iniţiativă a European Patient Forum, al cărui membru este, de a solicita tuturor statelor Uniunii Europene protejarea pacienţilor prin asigurarea vaccinării personalului medical.

“Vaccinarea profesioniştilor din sănătate ridică în primul rând o problemă legată de siguranţa pacienţilor. Numeroşi pacienţi cronici sunt la risc de a dezvolta complicaţii ale unor boli infecţioase transmisibile, inclusiv COVID-19. Anumiţi pacienţi, de exemplu persoanele care fac tratament de cancer, boli autoimune sau transplant, sunt vulnerabili la infecţii în general. Mai mult, anumiţi pacienţi nu pot fi vaccinaţi din motive medicale. Din aceste motive, personalul medical trebuie să fie în totalitate vaccinat, cu excepţia persoanelor care au contraindicaţii de vaccinare”, se arată într-un comunicat al COPAC transmis, joi, AGERPRES. .

Potrivit sursei citate, pandemia COVID-19 a sporit vulnerabilitatea pacienţilor cronici.

“Mulţi au avut întârzieri în diagnosticare sau probleme în continuitatea tratamentului. Potrivit studiilor COPAC, 22,8% dintre pacienţii cu boli cardiovasculare nu au fost deloc la medic din teamă sau din lipsa accesului. Pe măsură ce restricţiile au fost ridicate, pacienţii cronici continuă să fie îngrijoraţi în legătură cu siguranţa lor. Ei sunt cea mai vulnerabilă categorie în această perioadă şi nu trebuie să uităm că vine valul 4 al pandemiei. Ne confruntăm cu accesul îngreunat la diagnosticare, tratament şi monitorizare. De multe ori, pacienţii aşteaptă în căldură sau în frig în faţa spitalului ore în şir. De fiecare dată, pacienţii au fost obligaţi să se testeze, uneori pe banii lor, pentru a respecta siguranţa personalului medical. De aceea, vă rugăm să arătaţi acelaşi respect pacienţilor şi să nu îi puneţi în pericol”, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS – autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Read More

Lasă un răspuns