Peste jumătate dintre adulţii din Europa, complet vaccinaţi împotriva COVID-19

Peste jumătate dintre adulţii din Europa, complet vaccinaţi împotriva COVID-19

Două sute de milioane de europeni – mai mult de jumătate din populația adultă – au încheiat schema de vaccinare COVID-19, a anunţat joi Comisia Europeană, care a fixat obiectivul ca 70% dintre adulţi să fie vaccinaţi în această vară, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Până acum, 200 de milioane de persoane s-au vaccinat complet în Uniunea Europeană”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Dana Spinant, în cadrul unei conferinţe de presă.

Numărul corespunde „unui procent de 54,7% dintre adulţi” complet vaccinaţi cu cele două doze de vaccin necesare sau una singură în cazul serului de la Johnson & Johnson, care asigură imunitate prin doza sa unică.

De asemenea, purtătoarea de cuvânt a adăugat că ”avem 68,4% dintre adulţi în UE care au primit deja prima doză.

În prezent, suntem printre regiunile din lume care au vaccinat cel mai mult. Însă este important ca aceste progrese să fie răspândite într-un mod mai echilibrat pentru a nu exista insule unde virusul să se poată răspândi şi să sufere mutaţii.

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Dana Spinant:

Conform datelor oficiale, puţin peste 440 de milioane de doze de vaccinuri au fost administrate în Uniunea Europeană. Asta înseamnă 98,4 doze la 100 de locuitori, în timp ce în SUA raportul este de 102,4 de doze la 100 de locuitori.

La 10 iulie, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat că UE dispune de suficiente doze pentru a vaccina „cel puţin 70% din populaţia adultă în această lună”.

Read More

Lasă un răspuns